Am arătat în numeroasele mele interpelări că învăţământul trebie să redevină o prioritate naţională. În urma întâlnirilor cu întreprinzătorii din judeţul şi municipiul Galaţi,am constatat că există o lipsă acută de personal calificat în anumite meserii. Soluţia la această problemă este susţinerea şi dezvoltarea învătământului profesional care să formeze muncitori şi tehnicieni în domeniile solicitate pe piaţa forţei de muncă.

Astfel, am cerut Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, un program care presupune dezvoltarea pregătirii profesionale prin cursuri de calificare de scurtă durată (6 luni) pentru fracţiuni de meserii şi meserii simple, precum și pregătirea muncitorilor pentru meserii cu un grad complex. Acestea din urmă ar trebui să se realizeze prin şcoala profesională şi de ucenicie.

O pondere de peste 50 – 60 % ar trebui să reprezinte pregătirile practice generale, din totalul de timp destinat şcolarizării, iar disciplinelor de specialitate tehnice şi tehnologice specifice meseriei să li se aloce 25 – 30%.