Când spunem tineri, spunem „viitorul țării”. De aceea, încurajarea și sprijininirea lor reprezintă unul dintre obiectivele mele principale și doresc să susțin persoanele aflate la începutul carierei.

Pentru a participa la o licitaţie publică, firmele din România trebuie să cunoască şi să aplice prevederile OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.

Dacă lecturăm această ordonanţă, mai precis art. 188, vom constata că:

  1. în cazul aplicării unei proceduri pentru un contract de servicii, autoritatea contractantă are dreptul să ceară de la ofertant o listă a principalelor servicii prestate în ultimii trei ani, constând în valori, perioade de prestare, beneficiari, indiferent dacă aceştia sunt autorităţi contractante sau clienţi privaţi;
  2. în cazul aplicării unei proceduri pentru un contract de lucrări, autoritatea contractantă are dreptul să ceară de la ofertant o listă a lucrărilor executate în ultimii cinci ani, însoţită de certificări de bună execuţie.

Cu alte cuvinte, o firmă nou înfiinţată se găseşte în imposibilitatea prezentării acestor documente. Tocmai de aceea am luat măsuri concrete în sprijinul tinerilor întreprizători, astfel ca noii veniţi pe piaţă să poată participa la licitații. Tinerii sunt o resursă extrem de importantă pentru comunităţile din care fac parte și au nevoie de încurajări.