Dorința de a fi mai aproape de Dumnezeu a adunat peste 300 de gălățeni în dimineața zilei de 2 decembrie 2012. Mai multe microbuze au plecat din diverse puncte ale orașului: Micro 17, 38, 39 și Biserica Sfântul Mina. Oamenii au beneficiat de o excursie gratuită la Mănăstirea Vladimirești, cel mai renumit lăcaș de cult din zona noastră. Vizita credincioșilor a fost asigurată de conservatorii Eugen Durbacă și Bogdan Liviu Ciucă, candidați în colegiile 4 Senat, respectiv 8, Camera Deputaților. Vizita face parte dintr-un program săptămânal, început din vară de conservatorii gălățeni și care va rula până de Crăciun. De altfel, în fiecare an, mii de gălățeni au avut ocazia de a fi mai aproape de Dumnezeu și de a se ruga pentru sănătate și liniște în familie prin intermediul acestei acțiuni, care mai cuprinde spectacole pentru copii și pensionari, ajutoare pentru cei aflați în nevoie și asistență medicală gratuită.