Ieri, 18 noiembrie 2012, credincioșii gălățeni s-au strâns în fața Spitalului de Copii, de unde au plecat spre Mănăstirea din comuna Tudor Vladimirescu într-o excursie gratuită, pusă la dispoziție de Eugen Durbacă și Bogdan Liviu Ciuca. Aceștia au venit și ei pentru a sta de vorbă cu oamenii înainte de plecarea în pelerinaj. Vizita face parte dintr-un program săptămânal, început din vară de conservatorii gălățeni și care va rula până de Crăciun. Prin intermediul acestei acțiuni, în fiecare an, mii de gălățeni au astfel ocazia de a fi mai aproape de Dumnezeu și de a se ruga pentru sănătate și liniște în familie. Conservatorii au mai organizat și spectacole pentru copii și pensionari, oferind în același timp și ajutoare pentru cei aflați în nevoie și asistență medicală gratuită.